Pe măsură ce data alegerilor la Federația Română de Handbal se apropie – 14 februarie – și echipele candidaților pentru funcția de președinte încep să se contureze. Față de alte ocazii, de această dată oamenii care și-au declarat intenția de a concura pentru funcția numărul 1 în handbalul românesc par hotărâți să se prezinte în fața alegătorilor cu o echipă mai completă, asta însemnând și candidați pentru funcțiile de vicepreședinte, secretar general, etc.
În acest moment, știm sigur colaboratorii propuși de Alexandru Dedu, actualul șef al Federației Române de Handbal, pentru funcțiile de vicepreședinte.
Astfel, pentru sectorul feminin, președintele în exercițiu va merge în echipă cu Steluța Luca, fost căpitan al echipei naționale și la Oltchim, cu o experiență acumulată deja de un an și jumătate în funcția de vicepreședinte în acest mandat. Pentru sectorul masculin, numele candidatului este unul mai puțin așteptat, dar cu un istoric bogat la naționala masculină: Rudi Stănescu! Fostul portar al primei reprezentative și al HCM Constanța nu a ezitat atunci când Dedu i-a propus să candideze împreună.
„Dacă pot să ajut, de ce să nu o fac. Mi s-a oferit șansa să fac ceva pentru handbalul românesc și, normal, n-am cum să refuz. Am fost atâția ani la echipa națională, întotdeauna am venit cu cea mai mare plăcere. M-am lăsat de handbal, am continuat în handbal, iar acum mi s-a oferit șansa să pot să ajut și la nivel de Federație. Chiar am fost încântat, domnul Dedu mi-a propus și așteptăm alegerile”, ne-a declarat Rudi Stănescu.
Fostul portar al naționalei este în prezent președintele echipei HC Dobrogea Sud Constanța, una din cele mai importante echipe ale momentului în Liga Națională. În cazul în care va deveni vicepreședinte, Rudi Stănescu a susținut că va merge mai departe în paralel cu activitatea, federație și echipa de club: „Funcția de vicepreședinte la Federație este mai mult onorifică. Faci ceva benevol, nu sunt plătit, nu trebuie să stau la București, proiectele se pot transmite pe mail, te poți implica și de la distanță. Și atunci, normal, rămân la Constanța ca președinte și voi ajuta pe cât se poate handbalul din funcția de vicepreședinte”.
Alegerile la Federația Română de Handbal se va desfășura în 14 februarie, iar pentru funcția de președinte vor candida Alexandru Dedu și Narcisa Lecușanu, singurii care și-au exprimat intenția oficial până la această dată.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER